O schemă de ajutor de stat prevede compensarea creşterii preţului la combustibil

În Monitorul Oficial nr. 503/2022 a fost publicată Hotărârea nr. 667/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil pentru alimentarea motoarelor, ca urmare a conflictului armat din Ucraina, precum şi modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Operatorii economici sunt eligibili pentru compensarea creşterii preţului la combustibil dacă îndeplinesc cumulativ la momentul depunerii cererii de compensare a creşterii preţului la combustibil următoarele condiţii:
a) deţin licenţă comunitară eliberată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene;
b) deţin cel puţin un vehicul eligibil;
c) nu sunt declaraţi inactivi;
d) nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport desfăşurată cu vehiculele eligibile, cu excepţia celor care efectuează transport public local de persoane, în cazul operatorilor economici stabiliţi în România;
e) nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate conform prevederilor legale în vigoare;
f) nu se află în procedură de executare silită, faliment, dizolvare, închidere operaţională sau lichidare;
g) nu au beneficiat de alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile;
h) nu fac obiectul sancţiunilor adoptate de Uniunea Europeană;
i) nu sunt desemnaţi în mod specific în actele juridice care impun sancţiunile respective;
j) nu sunt deţinuţi sau controlaţi de persoane, entităţi sau organisme vizate de sancţiunile adoptate de Uniunea Europeană;
k) nu îşi desfăşoară activitatea în industrii vizate de sancţiunile adoptate de Uniunea Europeană, în măsura în care ajutoarele ar submina obiectivele aferente sancţiunilor relevante, nelimitându-se însă la acestea.

Operatorul economic poate depune o cerere de compensare a creşterii preţului la combustibil pentru un trimestru calendaristic, în primele 15 zile ale trimestrului următor celui pentru care se solicită plata ajutorului de stat.

Valoarea ajutorului de stat acordat pentru compensarea creşterii preţului pentru combustibil este de 50 de bani pe litrul de combustibil achiziţionat, dar nu mai mult de 400.000 de euro per întreprindere.


Publicat

în

, ,

de către