Cele mai presante probleme ale companiilor

ccPotrivit datelor unui sondaj, publicat pe site-ul Băncii Naţionale a României (BNR), problemele cele mai mari al companiilor, privind accesul la finanţare al companiilor nefinanciare din România şi capacitatea acestora de a face faţă unor condiţii financiare nefavorabile, reprezintă fiscalitatea, concurenţa şi lipsa cererii.

Astfel ponderea companiilor care au declarat că accesul la finanţare reprezintă o problemă presantă a rămas neschimbată (16% dintre firme), ponderea companiilor cu credite este superioară ponderii companiilor fără credite din punct de vedere al considerării accesului la finanţare ca fiind o problemă presantă (20%, respectiv 13%)”.

Sondajul privind accesul la finanţare al companiilor nefinanciare din România şi capacitatea acestora de a face faţă unor condiţii financiare nefavorabile (FCNEF) surprinde opiniile sectorului real cu privire la cele mai presante probleme în desfăşurarea activităţii, disponibilitatea şi evoluţia surselor de finanţare, rata de succes în accesarea finanţării de la bănci şi IFN şi în accesarea fondurilor europene, relaţia firmelor cu băncile şi IFN, percepţia privind costul finanţării, nivelul maxim suportabil privind rata dobânzii şi efectele unor posibile evoluţii nefavorabile ale ratei dobânzii, percepţia asupra implicaţiilor unei posibile aprecieri/deprecieri a monedei naţionale etc.


Publicat

în

de către