Cursul de schimb se situează într-o zonă care nu ridică probleme

leu-euro-cursCursul de schimb se situează într-o zonă care nu ridică probleme, banca centrală încercând în permanenţă să atenueze deviaţia cursului de la valoarea corectă şi să îl păstreze în echilibru, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.
„Acesta este unul dintre motivele pentru care Banca Naţională, încă de la adoptarea politicii de ţintire a inflaţiei, nu a acceptat ideea că ţintirea inflaţiei înseamnă neapărat free floating (flotare liberă). Din acest motiv facem managed floating, cu alte cuvinte încercăm să atenuăm deviaţia de la fair value a cursului de schimb, să îl păstrăm într-o zonă de echilibru şi credem că am reuşit în bună măsură”, a spus Isărescu după conferinţa de presă în care a prezentat raportul trimestrial asupra inflaţiei.
El a concluzionat că la momentul actual cursul se situează într-o zonă care nu ne ridică probleme.
Leul s-a apreciat semnificativ de la începutul anului, pe fondul interesului jucătorilor străini pentru titlurile de stat în lei. În 17 ianuarie, cursul a atins minimul ultimelor 12 luni, respectiv 4,3351 lei/euro, reprezentând o apreciere de 1,8% de la începutul anului.


Publicat

în

de către