Debitorii în CHF au cerut modificarea proiectului de lege privind conversia creditelor

franc elvetian
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a avut o întrevedere cu reprezentanţii clienţilor cu credite în franci elveţieni.

Aceştia din urmă au venit cu un set de propuneri de modificare a proiectului de lege privind conversia creditelor.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare, Alin Iacob, reprezentanţii debitorilor au propus eliminarea plafonului referitor la valoarea creditului pentru care se aplică legea, care a fost stabilit la 300.000 de lei în proiectul de lege, şi a plafonului de venit al debitorului, de maxim 3.000 de lei.

De asemenea, se solicită includerea în sfera de aplicare a legii a creditelor de nevoi personale cu ipotecă, excluse din proiectul menţionat.

În martie, Executivul a pus în discuție un proiect de lege cu privire la conversia creditelor din valută în lei, potrivit căruia băncile urmau să acorde un discount de 15% din valoarea în lei după conversie, iar statul să garanteze în proporţie de 50% creditul rămas de plată.


Publicat

în

de către