Sistemul bancar a înregistrat un rezultat negativ în 2012

images54Băncile au adunat pierderi de 3,4 mld. lei în ultimii trei ani.
Banca Naţională a strâns rezultatele financiare pre­liminate ale celor 40 de instituţii de credit de pe piaţă şi a tras concluzia: pierderi cumulate record de 2,12 mld. lei pe anul trecut, aproape triple faţă de 2011. În 2008 sistemul raportase cele mai mari câştiguri din istorie cu peste 4,4 mld. lei.
Anul 2012, a fost al treilea an la rând în care sistemul bancar a înregistrat un rezultat negativ, aducând cea mai mare creştere a volumului pierderilor. Aceasta a rezultat din cauza agravării procesului de deteriorare a calităţii portofoliilor de credite, dar şi a scăderii sol­dului creditelor în condiţiile în care producţia de credite noi s-a prăbuşit, iar multe bănci au vândut pa­chete de active devenite neperformante. Rezultate negative au înregistrat deopotrivă bănci mari şi mici. În 2011 pierderile cumulate ale băncilor au însumat 777 mil. lei, iar în 2010 circa 516 mil. lei.
La sfârşitul anului trecut, potrivit unor calcule provizorii ale băncii centrale, rata creditelor neperformante din sistem a urcat la 18,2%, cu aproape patru punc­te procentuale peste nivelul din anul precedent.
La pierderi de 2,1 miliarde de lei, rentabilitatea capitalului din sistem a rămas în teritoriul negativ, cu un minus de 5,4%.


Publicat

în

de către