Categorie: Energie

  • Reducerea Taxei pe valoarea adăugată la utilități

    Proiect de act normativ adoptat recent de senatori, dar care necesită și votul deputaților, prevede reducerea Taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru prestarea mai multor servicii publice. Aplicarea cotei redusă de TVA de 9% se referă la servicii publice de electricitate, gaze, căldură, canalizare și salubrizare. Astfel, ulterior se vor reduce facturi pe care le plătesc în prezent…

  • Pentru 2017, cota de energie regenerabilă ar trebui să crească la 12,5%

    Emil Calotă, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) a afirmat că cota de energie regenerabilă care beneficiază de sistemul de certificate verzi ar trebui să se majoreze în 2017 la 12,5%, faţă de 8,3%, cât prevede legislaţia actuală. Dacă acest lucru nu se va realiza, România riscă să nu îşi mai atingă ţinta de energie regenerabilă…

  • Vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră a adus statului 15,8 milioane de euro

    Potrivit unui document oferit de Ministerul Finanţelor Publice, în luna iulie, statul a încasat peste 15,8 milioane de euro în urma comercializării pe platforma de licitaţie comună a Uniunii Europene a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente instalaţiilor staţionare şi sectorului aviaţie. Astfel, în luna iulie au fost comercializate peste 3,3…

  • România importă mai multă energie

    În luna mai a acestui an, România a importat mai multă energie decât a exportat. Astfel, importurile de energie au fost mai mari decât exporturile cu 46 GWh. În prima jumătate a anului 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, soldul balanţei comerciale din schimburile cu energie transfrontalieră a scazut. Astfel, în perioada ianuarie – iunie 2016, soldul…

  • Aprobarea Planului de dezvoltare a rețelei electrice de transport

    Planul de dezvoltare a rețelei electrice de transport (RET) pe următorii 10 ani, până în 2025, cu investiții planificate  la aproximativ 5 miliarde de lei, a fost aprobat de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE). Astfel, au fost stabilite direcții prioritare în ceea ce privește extinderea RET prin construcția de linii noi și retehnologizarea stațiilor…

  • Planul de Dezvoltare a RET pentru perioada 2016 – 2025

    Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” planifică dezvoltarea RET, ţinând seama de stadiul actual şi evoluţia prognozată a consumului, parcului de producţie şi schimburilor de energie electrică şi elaborează la fiecare 2 ani un Plan de dezvoltare pentru următorii 10 ani succesivi, supus aprobării ANRE şi proprietarului reţelei. Planul de dezvoltare a RET…

  • Furnizorii de energie electrică, obligaţi să cumpere certificate verzi

    Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a anunţat că un număr de 183 de companii şi persoane fizice, care au licenţe de furnizare a energiei electrice, sunt obligate să achiziţioneze un total de 2,9 milioane de certificate verzi, aferente energiei furnizate în al doilea trimestru al acestui an. Companiile obligate să achiziţioneze cele mai…

  • Ce se întâmplă cu facturile după liberalizarea pieţelor

    Pieţele de electricitate şi gaze pentru consumatorii casnici sunt în plin proces de liberalizare, adică de renunţare la preţurile reglementate de către stat. Astfel, piaţa de electricitate este deja în proporţie de 70% liberalizată, urmând să fie liberalizată complet până la finele anului 2017, în timp ce la gaze, liberalizarea totală ar putea deveni realitate din…

  • Noi reguli privind regimul infrastructurii fizice a reţelelor de comunicaţii electronice

    Furnizorii vor avea acces pe proprietatea publică sau privată pentru a construi sau întreţine reţelele de comunicaţii electronice şi elementele de infrastructură fizică asociate acestora, precum şi condiţiile în care se face accesul la infrastructura fizică a altor operatori, sunt noile reguli incluse în Legea nr. 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a reţelelor de comunicaţii…

  • În primul semestru din 2016, preţul energiei s-a micşorat cu aproape 9%

    Potrivit unor date OPCOM, după primele 6 luni ale anului 2016, preţul spot al energiei pe bursa de electricitate OPCOM s-a aflat la aproximativ 30 de euro pe MWh, cu aproape 9% mai puţin faţă de perioada similară a anului 2015. Astfel, preţurile la energie nu au şanse să-şi revină, în perioada 2011-2015 acestea micşorându-se cu 30%. Chiar dacă pentru consumatori această…