ANAF a angrenat toate forţele sale în combaterea răspândirii infecţiei cu noul virus

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a angrenat toate forţele sale în combaterea răspândirii infecţiei cu noul virus, dar mai ales pentru asigurarea funcţionării Statului Român şi pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute prin Ordonanţele Militare nr. 1/2020 și 2/2020.

ANAF asigură colectarea veniturilor bugetare şi derulează procedurile de administrare fiscală pentru ca Bugetul Statului să fie permanent alimentat în vederea asigurării resurselor necesare funcţionării sistemului medical, armatei, poliţiei, serviciilor de asistenţă socială şi multor altor activităţi esenţiale ale Statului Român.

În nicio ţară din lume, sistemul nu poate funcţiona fără îndeplinirea obligaţiilor fiscale ale contribuabililor şi fără spiritul civic al acestora, mai ales în prezent, în condiţiile declarării stării de urgenţă.

ANAF este implicat în efortul naţional de limitare a răspândirii virusului şi prin Direcţia generală antifraudă fiscală, dar mai ales prin Direcţia generală a vămilor şi structurile vamale teritoriale. Personalul vamal este în prima linie la frontieră si tratează cu prioritate operaţiunile desfăşurate de organizaţiile şi operatorii economici, acordând o atenţie specială operaţiunilor de import de materiale şi echipamente medicale.


Publicat

în

de către

Etichete: