Blocaj în creşterea pieţei serviciilor medicale private în România

medicina
Valoarea pieţei serviciilor medicale private în România era de 492 de milioane de euro în 2011 şi a crescut cu cca. 20% de la an la an, însă în 2012 și 2013, rata de creștere s-a înjumătățit.

Principalele coordonate ale strategiei de afaceri din sănătatea privată în 2013 sunt prudenţa şi consolidarea.

Motorul creșterii fulminante au fost spitalele: acum opt ani, existau în țară în jur de zece spitale private, în timp ce acum numărul lor a ajuns la 97, iar pe anumite segmente, cum ar fi cel al laboratoarelor sau al policlinicilor, privaţii au depăşit statul la numărul de unităţi.

România este codaşă la banii cheltuiţi în sistemul privat de sănătate, printre cetăţenii Europei Centrale.

Cehii si slovacii au cheltuit în 2012 cel mai mult la medicii privaţi: 211 euro/locuitor, respectiv 154 euro /locuitor. Cehia şi Slovacia au cele mai dezvoltate sisteme medicale, iar rolul asiguratorilor privaţi este însemnat. La polul opus, Bulgaria şi România au cheltuit 26 de euro/ locuitor, respectiv 23 de euro/ locuitor pe serviciile private.


Publicat

în

,

de către