Bugetul, în pericol!

baniBugetul de stat reprezintă principalul beneficiar al cruciadei fiscale. De  câştigat vor avea şi firmele care au lucrat şi până în prezent legal. Cei care au trecut prin casa de marcat toate veniturile şi au reuşit, totuşi, să rămână pe piaţă îşi vor vedea acum o bună parte din concurenţă la ananghie.

De cealaltă parte, există şi efecte negative. În primul rând, vor pierde consumatorii, care se vor trezi că scot din buzunar mai mulţi bani decât înainte. Mai ales în zonele unde oferta este limitată şi competiţia nu va reuşi să regleze piaţa, fie că vorbim de produse de larg consum sau de servicii. În acelaşi timp, este foarte posibil ca rata inflaţiei, care a atins în 2014 un minim istoric de 1,1% şi era la sfârşitul lui februarie 2015 de 0,4% comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, să revină pe creştere. Cât de mult va urca ea şi ce impact va avea asupra altor indicatori, cum ar fi dobânda de politică monetară, asta se va vedea în următoarele luni.


Publicat

în

de către