Deficitul balanței comerciale s-a redus

1

Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) a fost de 2,478 miliarde lei (551,4 milioane euro), în martie 2014, ceea ce semnifică o scădere cu 26,8 milioane lei (18,8 milioane euro), față de martie 2013, a anunțat Institutul Național de Statistică.

Conform noutăților legislative, exporturile FOB au însumat 20,121 miliarde lei (4,478 miliarde euro), iar importurile CIF au totalizat 22,600 miliarde lei (5,030 miliarde euro).

Raportate la luna martie 2013, exporturile au crescut cu 14,5% la valori exprimate în lei (11,8% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 12,5% la valori exprimate în lei (9,9% la valori exprimate în euro).

Față de luna februarie 2014, exporturile din luna martie 2014 au crescut cu 3%, la valori exprimate în lei (3,2% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 7,9% la valori exprimate în lei (8,1% la valori exprimate în euro).

În trimestrul unu 2014, deficitul comercial FOB-CIF a fost de 5,024 miliarde lei (1,117 miliarde euro), mai mare cu 298,5 milioane lei (40,5 milioane euro), față de cel înregistrat în trimestrul unu 2013.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra UE28) în T1 2014 a fost de 40,821 miliarde lei (9,068 miliarde euro) la expedieri și de 47,047 miliarde lei (10,452 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 71,1% din total exporturi și 75,4% din total importuri.

În trimestrul unu 2014, valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra UE28)  a fost de 16,585 miliarde lei (3,685 miliarde euro) la exporturi și de 15,384 miliarde lei (3,418 miliarde euro) la importuri, reprezentând 28,9% din total exporturi și 24,6% din total importuri.

Prețul FOB (Free on Board — liber la bord) — prețul la frontiera țării exportatoare, care include valoarea mărfii, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum și toate taxele pentru ca marfa să fie încărcată la bord.

Prețul CIF (cost, insurance, freight — cost, asigurare, navlu) — prețul la frontiera țării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale prețului FOB, cât și costul asigurării și transportul internațional.


Publicat

în

de către