Electrica vrea să atragă minim 435 milioane euro

1

Potrivit ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, electrica scoate la vânzare pe bursă 51% din acţiuni începe la preţuri cuprinse între 11 lei/titlu şi 13,5 lei/titlu, compania vizând să atragă minim 435 milioane euro.

Nefiind luate în calcul eventualele discounturi care ar putea fi acordate micilor investitori, valoarea ofertei este cuprinsă între aproximativ 1,949 miliarde lei (443,3 milioane euro) şi 2,392 miliarde lei (544,1 milioane euro).

Ministrul a anunţat că, săptămâna viitoare, se va afla la Londra pentru a promova Electrica pe piaţa de capital londoneză şi a afirmat că speră ca oferta să fie încheiată în jurul datei de 26 iunie, iar listarea efectivă să fie pe 3 iulie.

Preţul final de vânzare va fi stabilit în funcţie subscrierile de pe tranşa investitorilor instituţionali, care pot plasa ordinele la preţuri cuprinse oriunde în intervalul 11 lei/titlu – 13,5 lei/titlu.

85% din acţiunile scoase la vânzare sunt destinate investitorilor instituţionali, iar diferenţa de 15% este pentru investitorii de retail (atât cei mari, cât şi cei mici), potrivit ministrului delegat pentru Economie.

În primul trimestru, electrica a înregistrat un profit net consolidat, excluzând participaţiile minoritare, de 60 milioane lei (13,4 milioane euro), uşor sub cel din aceeaşi perioadă din 2013, iar pe tot anul 2013 a obţinut un câştig de 243,4 milioane lei (55 milioane euro), cu 32% sub cel din 2012.

Segmentul de distribuţie operează în baza unor contracte de concesiune pe termen lung acordate de Ministerul Economiei, valabile până în 2054 şi în baza unor licenţe emise de ANRE, valabile până în 2027, care au opţiune de reînnoire pentru încă 25 ani. Electrica oferă, de asemenea, servicii de întreţinere şi reparaţii de echipamente şi alte servicii auxiliare reţelei sale de distribuţie şi, într-o măsură mai mică, unor terţe părţi prin intermediul filialei de servicii energetice Electrica Serv.


Publicat

în

,

de către