Finanţare mai mare pentru programele care creează locuri de muncă

1

Parlamentul European (PE) a cerut măsuri mai puternice de combatere a şomajului în rândul tinerilor, propunând chiar finanţare UE mai mare, în viitoarele bugete, pentru programele care creează locuri de muncă.

Astfel, deputaţii europeni au arătat că şomajul în rândul tinerilor a atins un nivel fără precedent, fiind, în medie, de 23 la sută în UE, cu vârfuri de peste 50 la sută în unele state membre, în total 5,3 milioane de europeni sub 25 de ani fiind şomeri.

„O creştere economică de durată este imposibilă fără reducerea inegalităţilor”, se arată în textul aprobat cu 502 de voturi pentru, 112 împotrivă şi 22 de abţineri.

Despre statele membre UE ar trebui să utilizeze şi Fondul Social European sau ERASMUS + pentru a finanţa proiecte care să promoveze uceniciile şi să combată sărăcia şi excluderea socială, spun deputaţii europeni.

Documentul aprobat menţionează şi că este important ca tinerii să obţină calificări transversale, cum ar fi cunoştinţe despre tehnologiile informaţiei, capacitatea de leadership, gândire critică şi limbi străine, printre altele, prin studii în străinătate.


de către