În mai, România a înregistrat cel mai ridicat nivel de inflaţie din UE

rata inflatiei
Potrivit datelor oferite de Eurostat, inflaţia anuală din Uniunea Europeană a urcat în luna mai la 1,6%, în timp ce preţurile de consum din zona euro au crescut în medie cu 1,4%, iar România a înregistrat cea mai puternică rată de majorare a preţurilor din UE.

În luna aprilie, inflaţia din UE a fost de 1,4%, iar cea din zona euro de 1,2%.

Cele mai scăzute rate ale inflaţiei din UE în luna mai au fost înregistrate în Grecia (-0,3%), Letonia (-0,2%) şi Cipru (0,2%).

România a avut cea mai ridicată inflaţie din UE în mai, de 4,4%, urmată de Estonia (3,6%) şi Olanda (3,1%).

Datele Eurostat se referă la indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC).


Publicat

în

de către