MFP a împrumutat 300 mil. lei pe şapte ani la un cost de 3,25% pe an

ccMinisterul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 300 milioane de lei (echivalentul a 67 mil. euro) de la bănci printr-o emisiune de obligaţiuni de stat cu scadenţa în luna decembrie 2022. Astfel, statul s-a împrumutat la un cost de 3,25% pe an, în majorare faţă de precedenta licitaţie cu astfel de titluri pe scadenţă asemănătoare.

La licitaţia anterioară, MFP a împrumutat 300 mil. lei la un cost de 3,16% pe an. La licitaţia din 10 decembrie, băncile au depus oferte de peste 2 ori mai mari, dar Trezoreria au împrumutat doar suma care şi-a planificat-o.

Astfel, analiştii vorbesc despre un potenţial de mişcare negativ pe piaţa titlurilor de stat în condiţiile în care participanţii la piaţă rămân defensivi în aşteptarea şedinţei de politică monetară a Băncii Federale a SUA.

Pentru această lună, MFP şi-a programat să atragă împrumuturi de 2,7 miliarde de lei, din care se poate adăuga suma de 330 mil. lei din alocările sesiunilor suplimentare.


Publicat

în

,

de către