Nica: Neregulile pe fonduri europene din zona achizițiilor publice afectează puternic bugetul de stat

descărcare (44)Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a declarat că neregulile din zona achizițiilor publice pe partea de fonduri europene au un impact de un miliard de euro în bugetul de stat.

Totodată, ministrul a afirmat că din cauza neregulilor în derularea procedurilor de achiziții publice și a suspiciunilor legate de încredințarea anumitor contracte sunt sume semnificative blocate în investigații de către instituții ale statului.

Totuşi, Comisia Europeană a hotărât reluarea plăților către România în cadrul POS Mediu și POS Creșterea Competitivității Economice. Astfel, CE ar putea rambursa României circa 120 de milioane de euro, într-o primă etapă, iar MFE se pregătește pentru a fi certificate și transmise declarații de cheltuieli în valoare totală evaluată de circa 221 de milioane de euro.

Rata absorbției fondurilor europene se ridica la 55,51%, la sfârşitul lunii iulie, conform datelor Ministerului Fondurilor Europene. Valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise la CE este de 10,5 miliarde euro.


Publicat

în

,

de către