Prima evaluare a acordului FMI aprobat în septembrie

FMIConsiliul Director al Fondului Monetar Internaţional a aprobat pe 27 septembrie scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române şi încheierea unui nou acord stand-by cu România, cu o durată de doi ani, în valoare de 2 miliarde euro, care va fi tratat ca preventiv.
Misiunea Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene va veni în 22 octombrie la Bucureşti pentru discuţii cu autorităţile române în cadrul primei evaluări a acordului aprobat în septembrie, iar principalele discuţii se vor axa pe execuţia bugetară, măsurile fiscale şi bugetul pe anul viitor.
Autorităţile române vor negocia cu misiunea FMI toţi indicatorii pe care va fi construit bugetul pe anul viitor, urmând ca proiectul de buget să fie trimis Parlamentului cel târziu în 15 noiembrie. Discuţiile se vor axa în principal pe măsurile fiscale pe care Guvernul le are în vedere pentru a compensa eventuale relaxări, precum promisa reducere a CAS cu trei puncte procentuale.
Prognoza actuală a FMI pentru creşterea economică este de 2% pentru acest an şi 2,2% în 2014.


Publicat

în

,

de către