Raport privind evoluţia preţurilor producţiei industriale

cresteri
Potrivit datelor oferite de Oficiul European de Statistică, în luna decembrie 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012, preţurile producţiei industriale au scăzut cu circa 0,8% în zona euro şi cu 0,6% în UE.

Cea mai mare rată a creşterilor în ritm anual a preţurilor producţiei industriale în UE s-a înregistrat în Estonia (7,2%), urmată de Cehia (1,8%), Irlanda (1,4%) şi România (1%).

La nivel naţional, în luna decembrie 2013, comparativ cu luna precedentă, preţurile producţiei industriale din România au crescut cu 0,1%.

Preţurile producţiei industriale pe piaţa internă s-au situat la acelaşi nivel înregistrat în luna anterioară, iar preţurile producţiei industriale pe piaţa externă au crescut cu 0,2%.

Faţă de luna decembrie 2012, preţurile producţiei industriale au fost mai mici cu 0,1%, cu 1,1 puncte procentuale sub creşterea înregistrată pe piaţa internă şi cu 2,2 puncte procentuale peste evoluţia înregistrată pe piaţa externă.

Indicele preţurilor producţiei industriale reprezintă, alături de Indicele preţurilor de consum, Indicele produselor agricole şi Indicii preţurilor producţiei pentru servicii, un indicator cheie pentru măsurarea inflaţiei şi pentru determinarea deflatorului Produsului Intern Brut în România.


Publicat

în

de către