România a coborât patru poziţii în clasamentul mondial al libertăţii economice

ccPotrivit unui studiu, România consemnează un scor al libertăţii economiei de 65,6 puncte, cu un punct mai puţin decât în 2015, care o plasează pe locul 61 în clasamentul celor 178 cele mai libere economii din lume.

Astfel, ţara noastră se află pe locul 29 din cele 43 de state din regiunea Europei, scorul său fiind mai mic decât media regională – 66,9 puncte, dar mai mare decât media globală – 60,7 puncte. Scorul României s-a ameliorat la capitolele libertatea comerţului şi libertate monetară, pe fondul progreselor realizate, însă există îngrijorări referitor la statul de drept şi libertatea muncii.

Totodată, România se situează în top în faţa unor state ca Portugalia (locul 64), Franţa (75) sau Italia (86), însă este depăşită de ţări ca Bulgaria, care se clasează pe poziţia 60, Albania (59), Ungaria (58), Slovacia (56) şi Polonia (39).

Libertatea economică este evaluată în mai multe domenii, punctajul fiind acordat pentru:
– gradul de libertate a afacerilor, comerţului;
– libertate fiscală;
– libertate faţă de intervenţia guvernului;
– libertate monetară, a investiţiilor, financiară, a pieţei muncii;
– respectul drepturilor de proprietate şi
– absenţa corupţiei. 


Publicat

în

de către