Se reduce cota aplicată valorii tranzacțiilor cu instrumente financiare

1

Autoritatea de Supraveghere Financiară /ASF/ va reduce cu 25%, începând din 16 septembrie, cota aplicată valorii tranzacțiilor cu instrumente financiare suportată de către cumpărător.

Această cotă percepută de ASF va fi redusă de la 0,08% la 0,06%, măsura fiind prevăzută în Regulamentul pentru modificarea anexei la Regulamentul nr. 7/2006 privind veniturile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, publicat în Monitorul Oficial și care va intra în vigoare la data de 16 septembrie 2014.

De asemenea regulamentul mai prevede și menținerea la nivelul de 0,04% a cotei din valoarea tranzacțiilor derulate pe piețele reglementate și/sau în cadrul sistemelor alternative de tranzacționare, de către intermediarii care au calitate de Market Maker, și exonerarea entităților autorizate, reglementate și supravegheate de ASF, de la plată în legatură cu emiterea unui aviz constituind răspuns oficial la chestiuni privind aplicarea legii și a reglementărilor, în prezent la nivelul de 10.000 lei.

Acest lucru arată o decizie ireversibilă pentru a face piața nu doar mai competitivă, ci foarte competitivă și sperăm că și alte părți implicate vor acționa în consecință. Acest proces va fi unul gradual, dar permanent, în scopul facilitării accesului pe Bursa românească, astfel încât investitorii să nu fie nevoiți să se gândească de două ori înainte de a-și investi banii aici.

Pentru eliminarea tuturor barierelor și îmbunătățirea cadrului de reglementare incident pieței de capital, mai este încă un drum lung de parcurs . Pe partea sa, BVB a operat deja modificări în Codul de Operator și a propus modificări care să fie făcute în legătură cu acest proiect, ce așteaptă aprobarea de la ASF. Urmare a deciziei ASF, BVB analizează în prezent reducerea propriilor comisioane de tranzacționare’, a spus Ludwik Sobolewski, directorul general al Bursei de Valori București.


Publicat

în

de către