Statistici privind veniturile şi cheltuielile obţinute de ASF în 2015

cc
Pe parcursul anului 2015, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a înregistrat un excedent de 36,5 milioane lei, dublu faţă de cel realizat în 2014, printre factorii care au contribuit la aceasta fiind controlul strict al costurilor şi nerealizarea unor proiecte de investiţii.

Veniturile realizate de Autoritate în 2015 au constituit 157,3 milioane lei, în scădere cu 5,2% faţă de 2014, pe fondul reducerii contribuţiilor entităţilor supravegheate, cu 5% peste nivelul bugetat. În ceea ce priveşte veniturile din tranzacţiile derulate pe pieţele reglementate şi pe sistemele alternative, acestea au scăzut cu aproape 50%, iar veniturile din valoarea ofertelor publice de vânzare, dar şi de cumpărare/preluare s-au redus cu peste 90% în absenţa derulării unor oferte semnificative.

Cheltuielile totale au constituit 120,7 milioane lei, în scădere cu peste 18% faţă de 2014 şi cu 22% sub nivelul bugetat. Cheltuielile de personal s-au diminuat cu peste 21%, în condiţiile implementării unei organigrame mai simple, bazată pe un număr mai mic de trepte ierarhice, şi reducerii numărului de angajaţi. Cele cu bunuri şi servicii au fost mai mici cu 3% faţă de 2014, două capitole importante reprezentând contribuţia ASF în cadrul proiectului BSR de auditare a societăţilor de asigurare şi întreţinerea bazei CEDAM prin care este ţinută evidenţa poliţelor RCA.

În cazul cheltuielilor de capital ale ASF, acestea au crescut anul trecut aproape de patru ori, ca urmare a contribuţiei la finanţarea unui proiect al Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe privind noile standarde de tranzacţionare MiFIR, a achiziţiei de licenţe şi softuri IT, precum şi a instalării unui nou sistem de securitate pentru accesul în sediu.


Publicat

în

,

de către