Tinerii înfiinţează firme cu facilităţi de la stat

03A1XPYM

Potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, tinerii întreprinzători au înfiinţat în primele şase luni ale acestui an 3.200 de firme (SRL-D) prin care pot primi facilităţi de la stat, astfel că de la lansarea programului numărul acestora a ajuns la 14.261.

Din totalul de 14.261 de firme mai funcţionează 14.014, fiindcă 247 de societăţi au fost radiate.

Noile afaceri au vizat în primul rând domeniul întreţinerii şi reparării autovehiculelor, cel al lucrărilor de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, restaurante şi transporturi rutiere de mărfuri.

Firmele au fost înfiinţate în cadrul programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, lansat în 2011, prin care debutanţii în afaceri beneficiază de finanţare nerambursabilă de până la 10.000 de euro.

În cadrul programului menţionat anterior, tinerii mai pot beneficia şi de garanţii acordate de Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, pentru creditele contractate în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de Ministerului Economiei, care acoperă până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro, scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit legislaţiei în vigoare, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată, precum şi scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului, pentru înregistrarea microîntreprinderii, precum şi de la plata tarifului pentru publicarea în Monitorul Oficial al României.

În acest scop, Guvernul a aprobat în luna aprilie 2014 o ordonanţă de urgenţă prin care facilităţile acordate prin program sunt acordate tuturor persoanelor care vor să-şi deschidă prima firmă, fiind eliminată limita de vârstă de 35 ani.


Publicat

în

de către