Traiectoria ratei anuale a inflaţiei îşi păstrează profilul ascendent!

inflatie

Rata anuală a inflaţiei ar putea reveni în teritoriu pozitiv în primul trimestru din acest an, pe fondul epuizării impactului reducerii TVA la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR).

Scenariul de bază al prognozei reconfirmă perspectiva revenirii ratei anuale a inflaţiei în teritoriu pozitiv în primul trimestru al anului 2017, pe fondul epuizării impactului reducerii la 20% a cotei standard a TVA. Palierul pe care rata anuală prognozată a inflaţiei se poziţionează este, însă, mai scăzut, iar creşterea ei ulterioară este relativ mai lentă, în principal ca urmare a noilor şocuri dezinflaţioniste pe partea ofertei survenite în intervalul noiembrie 2016 – februarie 2017. Acestea constau în scăderea tarifelor poliţelor RCA şi eliminarea taxelor nefiscale, ale căror efecte se alătură celor exercitate de reducerea la 19% a cotei standard a TVA şi de eliminarea supra-accizei la carburanţi începând cu 1 ianuarie 2017.

Potrivit acestuia, traiectoria previzionată a ratei anuale a inflaţiei îşi păstrează profilul ascendent. Astfel, ea reintră în interiorul intervalului ţintei staţionare spre finalul anului 2017, iar la începutul anului 2018 urcă în jumătatea superioară a acestui interval, la valori mai ridicate decât cele prognozate anterior.


Publicat

în

de către