Completarea şi depunerea Declaraţiei 600

1

Formularul 600 se utilizează pentru declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul a contribuţiilor sociale, şi se completează în 2 exemplare, de către contribuabili sau de către împuterniciţii acestora, înscriind corect, complet şi cu bună credinţă informaţiile prevăzute de formular. Originalul se depune la organul fiscal competent iar copia se păstrează de către contribuabil sau de către împuternicitul acestuia.

Următoarele categorii de contribuabili au obligaţia de a completa şi de a depune formular 600 „Declaraţie privind venitul asigurat la sistemul public de pensii”:
–  întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale;
– membrii întreprinderii familiale;
– persoanele cu statut de persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice;
– persoanele care realizează venituri din profesii libere;
– persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă;
Excepţie fac persoanele care sunt asigurate în sistemul public de pensii, conform art. 6 alin. (1) pct. I lit. a) – c), pct. II, III şi V din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii, precum şi cele care au calitatea de pensionari.
Venitul bază de calcul este venitul declarat, care nu poate fi mai mic de 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi nici mai mare decât echivalentul a de 5 ori acest câştig.


Publicat

în

de către