Contractele de închiriere în atenţia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

anafAgenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că va efectua controale în zona contractelor de închiriere.

Reamintim că în cazul în care contribuabilii obţin venituri din contracte de închiriere, acestea trebuie înregistrare la ANAF în termen de 30 de zile de la data încheierii lor. Şi anume contribuabilul trebuie să depună formularul 220 – Declaraţia privind venitul estimat/normă de venit, actul de proprietate/deţinere legală, copie şi original.

De asemenea contribuabilii care obţin venituri din chirii trebuie să depună o declaraţie anuală privind venitul, pînă la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

Contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părţi este stabilită în lei şi nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real şi la sfîrşitul anului anterior nu îndeplinesc condiţiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activităţi independente, nu au obligaţia de a depune declaraţia privind venitul realizat.