Depunerea a patru declaraţii la ANAF şi plata unor taxe

ccPotrivit calendarului obligaţiilor fiscale pe anul 2015, stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), până pe 10 iulie 2015 trebuie depuse următoarele declaraţii: 
–  Declaraţiei de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care în cursul unui an calendaristic nu depăşesc plafonul de scutire prevăzut la art.152 din Codul fiscal  Formular 096, de către persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din C.F., care nu au depăşit plafonul de scutire şi care doresc să fie scoase din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, în baza C.F. art. 152 alin. (7), OPANAF 1768/2012;
– Declaraţia de înregistrare fiscală/de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, Formularul 010. Se depune de către persoanele juridice, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire;
– Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane fizice române, Formularul 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire;
– Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere (OMFP nr. 250/2013), Formularul 070. Se depune de către contribuabilii persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere. Sunt exceptaţi contribuabilii care desfăşoară exclusiv activităţi într-o formă de asociere.

Până vineri, 10 iulie, se vor plăti taxe hoteliere şi taxe pentru serviciul de reclamă şi publicitate.


Publicat

în

de către