300 de milioane de euro, pentru achitarea în avans a plăţilor directe către fermieri

downloadCirca 300 de milioane de euro vor intra în zilele următoarele în conturile fermierilor, sumele reprezentând achitarea în avans a plăţilor directe, a informat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
„S-a hotărât alocarea temporară din venituri de privatizare a unei sume de 2,9 miliarde de lei, bani care erau în bugetul Ministerului Agriculturii, dar acum aceste sume devin efective. Ele sunt necesare pentru plata în avans a subvenţiilor, a plăţilor directe către fermieri.
Aşa cum ştiţi, în ultimii ani, Ministerul Agriculturii, Agenţia de Plăţi au făcut eforturi ca începând cu 16 octombrie să plătească în avans jumătate din plata europeană pe care pot să o primească fermierii, astfel că anul trecut am reuşit să plătim în doar două săptămâni 500 milioane de euro. În acest an însă Agenţia de Plăţi a făcut eforturi – şi vreau să le mulţumesc – să plătească încă din data de 5 septembrie, deci de mâine, un avans de 75% pentru o parte din beneficiarii plăţilor cuvenite pe axa 2 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.
Deci plăţile de agro-mediu, plăţi care sunt făcute de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Nu mai puţin de 300 de milioane de euro în zilele următoare vor intra în conturile fermierilor şi cred că este un lucru bun, mai ales având în vedere faptul că suntem în campanie de toamnă şi e nevoie de un stimulent”, a afirmat ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
El a precizat că în cadrul şedinţei de Guvern de miercuri a fost adoptată o hotărâre de guvern privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor europene.


Publicat

în

,

de către