Agricultura a beneficiat de 15 miliarde de euro din fonduri europene

descărcare

Din 2003 și până în 2013 agricultura din România a beneficiat  de 15 miliarde de euro din fonduri europene, potrivit vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Din 2003 și până în 2013, chiar și în 2014, au intrat în România 15 miliarde de euro din fonduri de pre-aderare și din alte fonduri la care am avut acces. În anul 2003, când am avut acces la programul Sapard, și de aici și experiența pe care a dobândit-o MADR în gestionarea fondurilor europene, a intrat o sumă foarte mică, 6 milioane de euro, iar în anul 2004 circa 232 de milioane de euro. Am ajuns, însă, în 2013 să avem 2,7 miliarde de euro„, a menţionat ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Potrivit noutăţilor legislative, pentru prima dată, după 20 de ani, am reuşit să avem balanța cu produse agroalimentare pe pozitiv, adică să reușim să exportăm mai mult decât importăm. Aș vrea să vă dau un sfat și dumneavoastră și telespectatorilor: investiți în agricultură, este domeniul care are cea mai importantă sursă de finanțare din fonduri europene”.