Depunerea cererilor pentru finanţarea fermelor de familie, prelungită până pe 14 august

ferma
Conform anunţului Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, sesiunea pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 121 referitoare la modernizarea exploataţiilor agricole a fost prelungită.

Prin urmare, cererile de finanţare pentru măsura de investiţii ”Modernizarea exploataţiilor agricole” pot fi depuse la Oficiile Judeţene ale APDRP, până în data de 14 august 2013, ora 12.00.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a deschis, în luna iunie, sesiunea de depunere a proiectelor pentru dezvoltarea fermelor familiale, suma alocată acestei sesiuni fiind de 50 de milioane de euro.

Potrivit MADR, pot depune proiecte persoane fizice, cu condiţia autorizării înaintea semnării contractului de finanţare, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale şi alte tipuri de beneficiari eligibili în cadrul măsurii 121.


Publicat

în

de către