Exporturile de animalele vii şi cereale au cumulat 700 de milioane de euro în S1

download (1)Exporturile de animalele vii, grâu, orz şi porumb au cumulat 700 de milioane de euro, adică 40% din totalul livrat în străinătate în primul semestru, arată o analiză făcută pe baza statisticii oficiale a Ministerului Agriculturii (MADR). Afacerile exportatorilor de animale vii, grâu, orz şi porumb au crescut în medie cu 2,4% în S1, în timp ce per total exporturile agroalimentare au avansat cu 5,7% în aceeaşi perioadă.

„Agricultura şi industria alimentară au cel mai mare potenţial de creştere. Exporturile din industria alimentară românească se bazează pe multe companii mici care fac exporturi de 1-2 milioane de euro anual. Din anul 2008 exporturile din agricultură s-au majorat de trei ori şi  cele din industria alimentară de 1,4 ori“, explică profesorul dr. Cezar Mereuţă, cercetător în economie. Greutatea celor 4 categorii de produse în totalul exporturilor agroalimentare arată lipsa paşilor făcuţi către procesare în această piaţă.

Produsele procesate cu cea mai mare valoare exportate din România în S1 sunt ţigările (227 mil. euro), carnea şi produsele din carne (163 mil. euro) şi uleiul vegetal (72 mil. euro).


Publicat

în

de către