Lucrări de modernizare a ecluzelor

Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa vrea să modernizeze ecluzele, iar acest contract ar constitui, în valoare estimativă, fără TVA, între 722,2 milioane lei şi 866,6 milioane lei.
Conform unui anunţ al companiei controlate de Ministerul Transporturilor, proiectul prevede lucrări de modernizare la ecluzele Cernavodă, Agigea, Ovidiu şi Năvodari şi la mai multe staţii de pompare.
Ecluzele sunt construcţii hidrotehnice speciale, ridicate pe traseul unei căi navigabile, care permit trecerea navelor de la un nivel al apei la alt nivel.
Desfăşurarea lucrărilor este distribuită în două etape, derulate prin Programul Operaţional Sectorial de Transport 2007 – 2013, respectiv 2014 – 2020. Finanţatera a 85% din valoarea investiţiei va veni de la fondurile europene, iar diferenţa va fi acoperită de la buget.
Valoarea iniţială estimată a proiectului constituie 722,2 milioane lei, sumă care ar putea creşte până la 866,6 milioane lei după achiziţia unor lucrări asemănătoare.
Criteriul principal de adjudecare este preţul ofertei, cu o pondere de 85%, diferenţa fiind generată de componenta tehnică, durata contractului fiind de 54 de luni de la data atribuirii.
Limita de termen pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 15 februarie.


Publicat

în

de către