Se modifică Ghidul de finanţare a Programului Rabla

imagesOrdinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1551/2015, publicat în Monitorul Oficial nr. 759/2015 vine cu modificări la Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 609/2015.

Astfel solicitarea unităţilor de către proprietarii persoane juridice, operatori economici fără personalitate juridică sau proprietarii organizaţii profesionale care sunt organizate şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale se face prin înscrierea la unul dintre producătorii validaţi care au încheiat contract de finanţare nerambursabilă cu Autoritatea, dar nu mai târziu de data de 31 noiembrie a anului de desfăşurare a programului.

Modificările se referă şi la Nota de înscriere care este valabilă maximum 120 de zile de la data emiterii, dar nu mai târziu de data de 10 decembrie inclusiv a anului de desfăşurare a programului.

Data – limită pentru depunerea cererilor de decontare este 10 decembrie inclusiv a anului de desfăşurare a programului.