De la 1 ianuarie 2016 se va aplica Directiva 107 obligatorie pentru statele membre UE

toader_pnl_solicitam_o_discutie_foarte_tehnica_pe_codul_fiscal

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 359/1 din 16 decembrie 2014 s-a publicat Directiva 2014/107/UE a Consiliului de modificare a Directivei 2011/16/UE, în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu de informații în domeniul fiscal.

Fiecare stat membru va lua măsurile necesare pentru a impune instituțiilor sale financiare raportoare să aplice normele de raportare și de precauție și să asigure respectarea acestora.

Fiecare stat membru va furniza Comisiei, până la data de 31 iulie 2015, lista entităților care trebuie tratate drept instituții financiare non-raportoare, respectiv conturilor care sunt excluse şi informează Comisia în cazul în care survin eventuale modificări în acest sens.

Fiecare stat membru se va asigura că fiecare instituție financiară raportoare aflată sub jurisdicția sa va informa fiecare persoană care face obiectul raportării cu privire la faptul că informațiile care o privesc vor fi culese și transferate în conformitate cu Directiva și că instituția respectivă furnizează persoanei toate informațiile la care aceasta are dreptul în temeiul legislației naționale de punere în aplicare a Directivei 95/46/CE.

Statele membre vor adopta și publica, până la data de 31 decembrie 2015, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma Directivei.

Totodată, statele membre vor comunica imediat Comisiei textul acestor măsuri și vor aplica aceste măsuri începând cu 1 ianuarie 2016.