Acces date prin SMS

default39
ANAF a lansat recent un serviciu de acces date prin SMS. Serviciul este operaţional încă de la 30 aprilie 2013, iar procedura aferentă a fost aprobată prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 504/2013.

Contribuabilii interesaţi pot să obţină informaţii publice despre un anumit agent economic transmiţând un mesaj text prin SMS care să conţină codul de identificare fiscală al societăţii respective, la numărul 1300.
Contribuabilul va primi SMS de răspuns prin intermediul operatorilor de telefonie mobilă, cu următoarele date disponibile: codul de identificare fiscală (exemplu: 123456); denumirea agentului economic (exemplu: SC XXXXX SRL); înregistrat/neînregistrat în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (exemplu: TVA DA/NU); starea de inactivitate fiscală a agentului economic (exemplu: INACTIV FISCAL DA/NU); aplicarea sistemului de taxă pe valoarea adăugată la încasare (exemplu: TVA ÎNCASARE DA/NU); cod de siguranţă stabilit de ANAF (exemplu: 123456789).

Costul generat de utilizarea serviciului de mesaje scurte este în sarcina contribuabililor care solicită informaţiile. Tariful pentru un astfel de serviciu se stabileşte şi se percepe de către operatorii de telefonie mobilă.


Publicat

în

de către

Etichete: