Administrațiile publice locale au obligația depunerii declarației 401 până pe data de 20 septembrie 2015

Începând cu anul de raportare 2014 s-a introdus un nou formular, și anume 401, care trebuie depus la ANAF, dar de data aceasta doar de Administrațiile publice locale, și care va cuprinde informaţii cu privire la rezidenţii din alte state membre ale Uniunii Europene care deţin proprietatea asupra bunurilor imobile din România.

Astfel în Monitorul Oficial nr. 643 din 25 august 2015 s-a publicat Ordinul comun 876 din 27 iulie 2015 și 506 din 14 august 2015 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 401 „Declaraţie informativă privind proprietăţile imobiliare deţinute de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României”.

Termen de depunere

  1. anual, până la data de 10 aprilie inclusiv a anului curent, pentru anul anterior, pentru informaţii referitoare la proprietăţile imobiliare deţinute de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României  
  2. pentru proprietațile deținute în anul 2014 termenul de depunere al declarației este 20 septembrie 2015

 


Modul de depunere

 Declaraţia se poate depune:

  1. în format electronic sub forma unui fişier PDF, care are ataşat fişierul XML
    • declaraţia se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă cu ajutorul unui certificat calificat;
  2. pe suport electronic, însoţită de formularul listat şi semnat
    • declarația se depune direct la registratura organului fiscal în a cărui evidenţă entitatea raportoare este înregistrată ca plătitor de impozite, taxe şi contribuţii sau se comunică prin poştă cu confirmare de primire.

Programul poate fi descarcat de la acest link

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/401.html


Modul de completare

 Declarația informativă se completează în cadrul compartimentelor de specialitate ale unităţilor administrativ – teritoriale sau, după caz, subdiviziunilor administrativ – teritoriale ale municipiilor pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în formularele depuse de rezidenţii din alte state membre ale Uniunii Europene care deţin proprietatea asupra bunurilor imobile în România, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al viceprim – ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 872/1.025/2014 privind aprobarea unor formulare tipizate în scopul obţinerii informaţiilor necesare realizării schimbului automat de informaţii.

 

Ce date conține declarația

Pe lângă datele de identificare ale autorităţii administraţiei publice locale, declarația va cuprinde informații referitoare la:

  • deținător – persoană fizică sau juridică – cu datele de identificare ale acestuia
  • proprietate – clădire sau teren – și anume: tip proprietate, date privind dobândirea sau înstrăinarea proprietății, adresă, suprafață, destinația și valoarea proprietații, tip proprietar, cota parte, coproprietari.

 

Cum și în ce situații se poate corecta declarația

Pentru corectarea unor erori de completare se poate depune o declarație rectificativă, din inițiativa unității raportoare, caz în care  se bifează cu X căsuţa aflată pe prima pagină a formularului.

Declaraţia rectificativă se utilizează pentru:

a) corectarea unor elemente de identificare ale persoanei nerezidente;

b) corectarea altor informaţii cuprinse de formular.

Declaraţia rectificativă se completează integral, înscriindu-se toate datele şi informaţiile prevăzute de formular, inclusiv cele care nu diferă faţă de declaraţia iniţială.

 

S-a introdus acest formular pentru a facilita schimbul automat obligatoriu de informații între statele membre UE conform art. 109*12 din Codul de procedură fiscală.

Chiar dacă prevederile în Codul de procedură fiscală privind obligația compartimentelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoariale de a transmite organelor fiscale din cadrul ANAF informații cu privire la bunurile imobile deținute în proprietate de rezidenți ai altor state membre UE au fost introduse încă din februarie 2014, iată că formularul necesar a fost publicat după jumătatea anului 2015, cu o oarecare întârziere, având în vedere și termenul foarte scurt pentru depunerea lui.