Preşedintele Consiliului Fiscal nu este de acord cu creşterea cheltuielilor sociale

bugetromanialiberaro-1449668574

Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, susţine că din ce în ce mai multe categorii sociale sunt tratate special, existând pensii speciale pentru militari, parlamentari, ceea ce înseamnă că nu mai există contribuţii.

„Nu mi se pare corect să nu contribui cu nimic şi să ai pensie mare”, a spus Ionuţ Dumitru.

În opinia lui, măsuri fiscale care ar putea creşte investiţiile ar fi reducerea CAS-ului şi renunţarea la pensiile speciale pentru diferite categorii sociale.

Impactul bugetar datorat creşterii cheltuielilor sociale şi de personal este unul semnificativ. Din 3,7 miliarde de lei cu care au fost suplitmentate cheltuielile bugetare, aproape trei sferturi se vor duce pe ajutoare sociale şi pe salariile bugetarilor, în timp ce numai 8% din această sumă este alocată pentru investiţii.


Publicat

în

,

de către