27 mai 2013 – termenul limită de depunere a formularului 201

imagesPotrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), termenul limită de depunere a formularului 201 – „Declaraţia privind veniturile realizate din străinătate” pentru veniturile anului 2012, este data de 27 mai 2013. Întârzierea depunerii formularului 201 precum şi nedepunerea acestuia se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 50 şi 500 lei.
Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România şi persoanele fizice care îndeplinesc, pentru anul de raportare, condiţiile de rezidenţă.
Aceasta se depune pentru veniturile din străinătate, impozabile în România, cum ar fi venituri din profesii libere, din activităţi comerciale, din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, venituri sub formă de dividende, sub formă de dobânzi, din premii, din jocuri de noroc, din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, câştiguri din transferul titlurilor de valoare şi venituri sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare – cumpărare de valută la termen.
Conform ANAF, veniturile realizate din străinătate de persoanele fizice în anul fiscal de raportare, precum şi impozitul aferent plătit în străinătate, exprimate în unităţi monetare proprii fiecărui stat, se vor transforma în lei la cursul de schimb mediu anual al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului. Veniturile din străinătate, precum şi impozitul aferent, exprimate în unităţi monetare proprii statului respectiv, dar care nu sunt cotate de Banca Naţională a României, se vor transforma din moneda statului de sursă într-o valută de circulaţie internaţională, cum ar fi dolari SUA sau euro, folosindu-se cursul de schimb din ţara de sursă şi din valuta de circulaţie internaţională în lei, folosindu-se cursul de schimb mediu anual al acesteia, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului respectiv.
Veniturile se declară pentru fiecare ţară – sursă a veniturilor şi pentru fiecare categorie de venit realizat. Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcţie de natura acestuia, potrivit Codului fiscal.
Formularul se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Formularul 201 se poate obţine gratuit de la sediul unităţilor fiscale sau poate fi descărcat de pe site-ul ANAF.


Publicat

în

de către