ANAF actualizează modelele unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) actualizează modelele unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale, emise şi tipărite prin intermediul Unităţii de imprimare rapidă.

Totodată, prin acest proiect de act normativ au fost prevăzute două noi modele de formulare, respectiv „Decizie referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare” şi „Notificare privind obligaţiile fiscale restante”, care vor fi tipărite şi transmise debitorilor prin Unitatea de imprimare rapidă.

Documentele supuse dezbaterii publice prin acest act normativ sunt: titlu executoriu, somaţie, decizie referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, decizie referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare, înştiinţare privind stingerea obligaţiilor fiscale, adresă de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, adresă de înştiinţare privind înfiinţarea popririi, decizie de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităţilor băneşti şi notificare privind obligaţiile fiscale restante.


Publicat

în

de către