Formularul 402 şi formularul 403 au termen limită 28 februarie 2017!

Data de 28 februarie 2017 este termen limită de depunere a declaraţiilor informative – formularul 402 şi formularul 403 pentru anul 2016, anunță ANAF. Declaraţiile se completează cu informaţiile necesare realizării schimbului automat de informaţii, cu privire la rezidenţii din alte state membre ale Uniunii Europene.

Plătitorii de venituri de natură salarială precum şi asiguratorii au obligaţia completării şi depunerii formularului 402 – “Declaraţie informativă privind veniturile de natură salarială sau asimilate salariilor, inclusiv remuneraţiile administratorilor şi ale altor persoane asimilate acestora, rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene, realizate în România” şi respectiv a formularului 403 – “Declaraţie informativă privind produsele de asigurări de viaţă contractate de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României”, pentru 2016.

Formularele 402 şi 403 se completează cu ajutorul programului de asistenţă care poate fi descărcat de pe portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se pot depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, potrivit legii sau pe suport electronic, care vor fi însoţite de exemplarul în format hartie (doar prima pagină), semnat, conform legii.