Formularul 088 a dispărut dar procedura pentru obţinerea codului de TVA este aceeaşi!

formular_cerere_document_40463800

Formular 088 a crescut în mod nejustificat birocraţia pentru microîntreprinderi şi întreprinderile mici, reprezentând un chestionar de centralizare a unor informaţii incluse deja în alte formulare sau baze de date deţinute de autorităţile publice centrale, potrivit reprezentanţilor Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMM).

Din analiza comparativă a celor două acte normative, respectiv Ordinul nr. 2393/2016, care reglementa Formularul 088 şi Ordinul 605/2017, prin care se introduce noua procedură, rezultă că nu s-au efectuat modificări de fond, procedura rămânâd practic identică, constatându-se doar eliminarea formală a denumirii “Formularul 088”.

Prin urmare, CNIPMMR solicită simplificarea procedurilor de înregistrare în scop de TVA şi reia propunerea ca aceasta să fie efectuată pe baza unei „Declaraţii pe propria răspundere privind intenţia contribuabilului de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA”, care să se completeze electronic şi să se depună online, deoarece societăţile care depăşesc plafonul de scutire a plăţii T.V.A. de 220.000 lei stabilit prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt de drept plătitoare de TVA, parcurgerea unei proceduri de evaluare a intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA nefiind justificată.


Publicat

în

,

de către