Modificări la procedura de emitere a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii

obligatii plata

După cum ştim, începând cu data de  12 august 2010 a fost instituită, prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 573 a Ordinului ANAF nr. 2289 din 05 august 2010, procedura privind emiterea şi comunicarea unor acte administrative pentru debitorii care înregistrează obligaţii fiscale restante sub o anumită limită, şi anume procedura de emitere a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii, respectiv a somaţiei şi a titlului executoriu.

Până la data intrării în vigoare a prezentului ordin se aplicau prevederile unui ordin emis de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, nepublicat, pentru aprobarea Procedurii privind emiterea semestrială prin aplicaţia informatică a Sistemului de administrare a creanţelor fiscale a somaţiei şi a titlului executoriu în cazul în care valoarea obligaţiilor fiscale scadente ale debitorului, persoană fizică/persoană juridică/altă entitate fără personalitate juridică, nu depăşeşte 100 lei, respectiv 500 lei, precum şi comunicarea acestora.

Conform ordinului din 2010, creanţele fiscale restante, adică suma totală a obligaţiilor fiscale datorate şi neachitate, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 10 lei, aveau să se scadă din evidenţele fiscale în primele 7 zile ale anului următor, urmând ca deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii, somaţiile şi titlurile executorii să se emită ulterior.

Tot atunci s-a stabilit ca deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii să se emită trimestrial, iar pentru penalităţi să se emită după 90 de zile de la scadenţa obligaţiilor fiscale principale.

Ca excepţie, decizia referitoare la obligatiile de plată accesorii, somaţia sau titlul executoriu s-a stabilit să se emită după 180 de zile de la ultima emitere sau de la data la care au fost înregistrate obligaţii fiscale principale restante, dacă accesoriile (majorări de întârziere/dobânzi şi penalităţi de întârziere) sau obligaţiile fiscale neachitate, în cazul somaţiei, nu depăşesc o anumită limită:

  • 1.500 lei, pentru marii contribuabili;

  • 1.000 lei, pentru contribuabilii mijlocii;

  •   500 lei, pentru contribuabilii mici;

  •   100 lei, pentru contribuabilii persoane fizice.

Noutăţile legislative aduc modificări la prevederile legale stabilite în 2010. Astfel, recent, s-a publicat în Monitorul Oficial Ordinul ANAF nr. 380 din 06 martie 2014 privind modificarea OPANAF nr. 2.289 din 2010 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea şi comunicarea unor acte administrative pentru debitorii care înregistrează obligaţii fiscale restante sub o anumită limită.

O primă modificare adusă ordinului din 2010 este cea referitoare la plafonul de care se ţine cont la anularea creanţelor fiscale restante. Astfel începând cu data de 14 martie 2014 se vor anula creanţele fiscale mai mici de 40 lei existente în sold la data de 31 decembrie a anului, plafon stabilit conform art. 178 din Ordonanţa Guvernului nr. 92 din 2003 privind Codul de procedură fiscală. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate şi a fost introdus pentru a evita situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, să fie mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite.

O altă modificare ţine de introducerea datei de 1 iulie 2013, dată de la care după cum ştim, s-a modificat  modul de calcul al  penalităţilor de întârziere şi s-a stabilit ca nivelul lor să fie de  0,02% pentru fiecare zi de întârziere.

Începând cu data de 14 martie 2014, deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii reprezentând penalităţi de întârziere se emit diferenţiat în funcţie de data scadentă a obligaţiilor fiscale de plată. Astfel, se păstrează reglementarea potrivit căreia deciziile se emit o singură dată, trimestrial, pentru obligaţiile fiscale principale care au împlinit 90 de zile de scadenţă, cu excepţia cazului când acestea au fost stinse parţial sau total, doar pentru acele obligaţii care aveau scadenţa până la data de 1 iulie 2013. Pentru obligaţiile scadente după această dată deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii, indiferent de natura acestora, se emit trimestrial, pentru toţi debitorii, cu excepţia celor care înregistrează obligaţii fiscale care fac obiectul înlesnirilor la plată.

Pentru o mai bună evidenţiere a penalităţilor de întârziere în fişa platitorului şi de ce nu şi în contabilitatea contribuabilului s-a introdus această modificare legislativă, care permite o verificare mai uşoară a modului de calcul al acestor accesorii.


Publicat

în

, ,

de către