Persoanele fizice îşi pot consulta online propria situaţie fiscală


Din 15 decembrie  toate persoanele fizice din întreaga ţară îşi pot verifica electronic propria situaţie fiscală, la trei luni după ce Spaţiul Privat Virtual a fost lansat şi a funcţionat ca proiect pilot pentru contribuabilii din Bucureşti şi Ilfov.

Spaţiul Privat Virtual este primul serviciu electronic pus în funcţiune în România prin intermediul căruia o persoană fizică poate consulta online propria situaţie fiscală.

Pentru a accesa Spaţiul Privat Virtual, persoanele fizice vor trebui să se identifice electronic prin certificate digitale calificate sau prin credenţiale de tip nume/parolă însoţite de coduri de autentificare de unică folosinţă. Pe viitor se prevede extinderea proiectului şi persoanele fizice se vor putea identifica şi cu alte tipuri de credenţiale, cum sunt telefonul mobil sau cardul de sănătate.

Comunicarea electronică în Spaţiul Privat Virtual se face atât dinspre contribuabil către ANAF, cât şi dinspre fisc către contribuabil.

Contribuabilii au acces la mai multe informaţii privind propria situaţie fiscală, respectiv soldul obligaţiilor neachitate, decizia de impunere anuală (începând cu 2013, emisă anul acesta) şi nota privind obligaţiile de plată, care se poate prezenta fie la Trezorerie pentru a efectua plata, fie informaţiile din cuprinsul acesteia pot fi utilizate pentru a efectua plata online. De asemenea, contribuabilii mai pot verifica online informaţiile cuprinse în declaraţia 112, respectiv sumele declarate de angajator pentru contribuţiile de asigurări sociale în funcţie de veniturile realizate.


Publicat

în

de către