Propunere pentru modificarea formularului 112

Formular-contabil
Prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice, ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi ministrului Sănătăţii nr. 1.045/2.084/793/2012, a fost aprobat modelul şi conţinutul Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, care se utilizează pentru obligaţiile datorate începând cu 1 iulie 2012.

Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate cuprinde atât informaţii privind obligaţiile fiscale ale contribuabililor, cât şi informaţii necesare stabilirii, de către casele de asigurări sociale, a stagiilor de cotizare şi a drepturilor cuvenite asiguraţilor, potrivit legii.

Pentru anul 2012, declararea impozitului pe veniturile din salarii, pentru fiecare beneficiar de venit, se face prin utilizarea formularului 205 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit”.

Având în vedere modificările aduse Codului Fiscal, prin Ordonanţa Guvernului nr. 8/2013, unele propuneri primite de la reprezentanţii instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, precum şi de la unele direcţii de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, prin prezentul proiect de ordin comun se propun următoarele:

a) introducerea informaţiilor referitoare la impozitul calculat şi reţinut, pe fiecare beneficiar de venit, în formularul 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”. Astfel, toate informaţiile referitoare la calculul şi reţinerea obligaţiilor aferente veniturilor de natură salarială vor fi concentrate în formularul 112.
b) eliminarea din Nomenclatorul „Creanţe fiscale”, a două tipuri de creanţe, respectiv: „contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele care realizează venituri, în regim de reţinere la sursă a impozitului pe venit, din activităţile agricole prevăzute la art. 71 lit. d) din Codul Fiscal“ precum şi „impozitul aferent veniturilor din activităţi agricole potrivit prevederilor art. 71 lit. d) din Codul Fiscal”;
c) completarea categoriilor de condiţii de muncă, din „Anexa Angajator” a declaraţiei, cu o nouă categorie, „alte condiţii de muncă”;
d) modificarea corespunzătoare a instrucţiunilor de completare a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate.

Formularul 112, astfel modificat, urmează să fie utilizat începând cu obligaţiile aferente lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului.


Publicat

în

,

de către