Din nou modificări la formularul 394

formular-394

     Ştim deja că prin modificările aduse la normele Codului fiscal prin HG 84 din 6 martie 2013, care s-au aplicat începând cu data de 14 martie 2013, pentru a se putea face deducerea TVA de pe  bonurile fiscale (deci şi bonurile pentru carburanţii auto) cu valoare totală de până la 100 euro inclusiv TVA, aceste documente trebuiau să aibă imprimat codul de TVA al beneficiarului. Reglementările legale punctau că menţiunea privind codul de TVA trebuia imprimată ”cu ajutorul casei de marcat”, înţelegând astfel că este necesar ca această informaţie să facă parte din formatul standard al bonului fiscal, aşa cum este emis de aparatul de marcat, nefiind acceptată o menţiune ulterioară cu pixul, spre exemplu.

     La sfârşitul lunii mai 2013 ANAF transmite un comunicat de presă prin care anunţa că declaraţia 394 trebuie să conţină toate facturile care au fost emise/primite în perioada de raportare, inclusiv cele care au înscrisă menţiunea „taxare inversă” sau „TVA la încasare”, precum şi bonurile fiscale cu valoare sub 100 de euro care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate pentru care beneficiarul a solicitat înscrierea codului de înregistrare în scopuri de TVA.

     Dar iată că s-a renuţat la această prevedere, care oricum nu a fost înţeleasă sau aplicată foarte bine de toate persoanele care au obligaţia emiterii bonurilor fiscale, şi într-un final în Monitorul Oficial 582 din 13 septembrie 2013 a fost publicat Ordinul ANAF nr. 2986 din 09 septembrie 2013 – privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA.

     Astfel, începând cu operaţiunile efectuate pe teritoriul naţional în luna august 2013 declaraţia se completează şi se depune de către:

     a) persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi care sunt obligate la plata taxei pe valoarea adăugată, pentru operaţiuni impozabile în România. Declaraţia se depune pentru orice operaţiune taxabilă pentru care este emisă o factură, inclusiv pentru avansuri, precum şi pentru operaţiunile la care se aplică sistemul TVA la încasare.

     b) persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România conform art. 153 din Codul fiscal, care realizează în România, de la persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în România, achiziţii de bunuri sau servicii taxabile cu cota prevăzută de lege.

      Declaraţia trebuie să conţină toate facturile care au fost emise sau primite în perioada de raportare, inclusiv cele care au înscrisă menţiunea «taxare inversă» sau «TVA la încasare».

      Dar, atenţie, în declaraţie NU se înscriu facturile emise prin autofacturare şi bonurile fiscale care îndeplinesc condiţiile unei facturi simplificate.

      Prevederile referitoare la bonurile fiscale se vor aplica numai până la data de 31 decembrie 2014.

     Deci cu doar cateva zile înainte de termenul final pentru depunerea declaraţiei 394 trebuie să modificăm înregistrarea în contabilitate a tuturor bonurilor fiscale care au valoarea sub 100 euro şi care au înregistrat codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului. O muncă în plus din partea contabilului sau costuri suplimentare pentru firmă pentru o eventuală modificare a softului. Dar, cum suntem obişnuiţi cu astfel de modificări,  nu pot să spun decât mult spor !


Publicat

în

, , ,

de către