Impozit asupra veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală

impozit

Potrivit art. 46, alin. (4) din Codul Fiscal, publicat în Monitoru Oficial nr. 927 din 23 decembrie 2003, veniturile din drepturi de proprietate intelectuală reprezintă veniturile obţinute din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală care provin din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi altele asemenea.

În cazul impozitului pe venit conform art. 52, alin. (1) din Codul Fiscal plătitorii persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, de a calcula, de a reţine şi de a vira impozit prin reţinere la sursă, reprezentând plăţi anticipate, din veniturile plătite. Impozitul ce trebuie reţinut se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul.

Contribuabilul (cel care obţine venituri din drepturi de proprietate intelectuală) poate opta pentru una din cele două varinate privind impozitarea venitului aferent obţinut:

  • o cotă de impunere de 10% la venitul brut din care se deduc contribuţiile sociale obligatorii reţinute la sursă potrivit titlului IX^2;
  • o cotă de impunere de 16 % la venitul brut;

Publicat

în

de către