800 milioane de euro vor fi alocaţi proiectelor pe fonduri europene vizând societatea informaţională

rata creditelor neperformante

Potrivit declaraţiilor secretarului de stat în Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI), Bebe-Viorel Ionică, proiectelor finanţate din fonduri europene, care vizează tehnologia informaţiei şi comunicaţiile (TIC), respectiv, societatea informaţională, le vor fi alocate circa 800 milioane de euro în viitorul exerciţiu financiar.

„Fondurile europene care vor alocate în viitorul exerciţiu financiar, respectiv în perioada 2014 – 2020, pentru dezvoltarea societăţii informaţionale în România vor fi de două ori mai mari decât în prezent. Au fost negociate în jur de 800 de milioane de euro pentru Agenda Digitală şi tot ce presupune aceasta: e-Guvernare, interoperabilitate, securitatea reţelelor şi sistemelor informatice, cloud computing şi media sociale, TIC în educaţie, sănătate şi cultură, e-Commerce, TIC şi cercetare-dezvoltare-inovare, banda largă şi infrastructura de servicii digitale”, a afirmat Bebe-Viorel Ionică.

De asemenea, secretarul de stat a mai adăugat că Agenda Digitală a României presupune şi îmbunătăţirea accesului din punctele îndepărtate geografic pentru susţinerea accesului la internet atât a populaţiei defavorizate, cât şi pentru crearea de acces şi posibilităţi de racordare la internet a echipamentelor TIC, în acest scop MSI iniţiind Proiectul Ro-Net finanţat prin fonduri structurale.


Publicat

în

de către