Pierderea banilor europeni datorită legăturilor obscure din industria deşeurilor

cc
În urma cercetărilor efectuate în cadrul campaniei „România furată” s-a constatat că ţara a pierdut sute de milioane de euro, bani ce urmau să fie obţinuţi din reciclarea deşeurilor, şi totul datorită lipsei de interes a autorităţilor şi a legăturilor obscure din industria deşeurilor.

Totul a început încă în luna iulie 2014, când aministratorii gropii de gunoi de la Glina, Victor Dombrovschi şi Sergio Pileri, au fost reţinuţi în baza unui mandat european şi extrădaţi în Peninsulă, fiind învinuiţi de spălare de bani (circa 300 de milioane de euro), bani care ar fi fost obţinuţi din activităţi ilegale desfăşurate în Italia.

Ulterior după ce în 2015 acuzaţii au fost scoşi de sub acuzare, comisia de la Bruxelles a declarat că România produce în fiecare an peste opt milioane de tone de deşeuri menajere, din care doar şapte milioane sunt colectate oficial.


Publicat

în

de către