Beneficiarii fondurilor pentru pescuit vor primi avansuri

Fishing at sunset on the Donegal coast (© John Rafferty Photography)
În şedinţa din 15 aprilie, Parlamentul a adoptat modificarea O.U.G. nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile, ceea ce va permite acordarea de avansuri din finanţarea nerambursabilă, atât la începutul implementării, cât şi pe parcursul acesteia.

Conform noilor modificări, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional de Pescuit va putea acorda avansuri beneficiarilor pentru ca aceştia să deruleze mai uşor investiţiile preconizate.

Astfel, beneficiarii privaţi ai POP care nu au început investiţia vor putea solicita un avans de până la 40% din valoarea finanţării nerambursabile, iar cei publici de până la 50%.

În cazul în care investiţiile sunt demarate, AM POP poate plăti valoarea totală eligibilă nerambursabilă a tranşei de plată, pe baza facturilor prezentate, urmând ca beneficiarii să justifice ulterior virarea sumelor către terţi prin Ordin de Plată.


Publicat

în

de către