Depunerea declaraţiei privind datoriile la Fisc de către candidaţi – Propunere

Camera-DeputatilorPropunerea legislativă, iniţiată de Daniel Fenechiu, prevede ca toţi candidaţii să depună la dosar şi o declaraţie privind datoriile la Fisc. Iniţiativa inspirată din regulile electorale din Occident a fost susţinută de câţiva senatori şi deputaţi din mai multe partide.

Drept exemplu a servit rezultatul alegerilor din 5 iunie, la care au câştigat persoane cu dosare penale, persoane condamnate, persoane aflate în închisoare, dar şi cu mari restanțe la ANAF.

Proiectul de lege a fost respins de senatori şi este în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional.


Publicat

în

,

de către