Funcţionarii publici care solicită agenţilor economici ştampile pe documente vor fi sancţionaţi!

Funcţionarii publici care solicită agenţilor economici ştampile pe documente vor fi sancţionaţi, a declarat secretarul de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Acesta a adăugat că va propune premierului introducerea de sancţiuni pentru angajaţii din sistemul bugetar care încalcă actele normative care prevăd că ştampila nu mai este obligatorie.

Acesta a declarat:”Ştampila a fost scoasă în afara legii, ca să spun aşa. În clipa în care vă duceţi astăzi la o instituţie a statului român nu au voie să vă ceară ştampilă pe documente, iar, din păcate, lucrul acesta nu se întâmplă şi funcţionarii doresc în continuare ştampila. Vom face o propunere către premier prin care vom aplica chiar o sancţiune, chiar şi financiară, pentru acei funcţionari care nu respectă legea”.


Publicat

în

de către