MFP a stabilit un număr record de cumpărători de titluri de stat

finante-shutterstock
Rezultatele primelor două zile de la lansarea emisiunii de titluri de stat pentru populaţie arată o subscriere de 108,8 milioane de lei, cu aproape 9% mai mult faţă de suma totală anunţată iniţial pentru această ofertă.

Succesul impresionant stă în primul rând în numărul mare de persoane fizice care au cumpărat titluri de stat. Ţinta anunţată, de 100 de milioane de lei, va fi suplimentată în funcţie de nivelul cererii. Cel mai important este să răsplătim încrederea investitorilor persoane fizice în statul român„, a declarat Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.

Oferta se derulează în perioada 11-29 iulie, dobânda fiind de 2,15% pe an. Titlurile au scadenţa în 2018, valoarea nominală fiind de 100 de lei. O singură persoană poate achiziţiona cel mult 1.000 de titluri, adică o valoare maximă de 100 de mii de lei.


Publicat

în

de către

Etichete: